The tradition & historical record
5 min read · 2 sourcesPlutăritul pe Bistrița a fost o activitate tradițională de transport al lemnului din Carpații Orientali practicată pe cursul râului Bistrița și o parte dintre afluenții săi. Pe cursurile superioare s-a practicat atât plutăritul liber al buștenilor, cât și plutăritul dirijat, în care lemnul era legat în plute formate din mai multe table. Transportul continua pe Bistrița și, în aval, pe Siret până la Galați. Practicarea plutăritului dirijat a impus amenajarea cursurilor de apă, construirea de haituri (opusturi) și schele, precum și apariția unei categorii profesionale specializate, plutașii. 1
Începuturile plutăritului comercial
Transportul lemnului pe apele Bistriței a fost favorizat de întinsele păduri de conifere din bazinul superior al râului și de posibilitatea expedierii materialului lemnos către centrele comerciale din Moldova și porturile dunărene. La începutul secolului al XIX-lea, administrația austriacă a Bucovinei și întreprinzătorii particulari au inițiat transporturi comerciale de lemn pe Bistrița Aurie. Una dintre primele mărturii documentare cunoscute privind organizarea plutăritului pe Bistrița Aurie datează din 1807. Într-un memoriu adresat comandamentului Regimentului al II-lea de Grăniceri din Năsăud, inginerul Johann Mehes, reprezentând interesele întreprinzătorului Anton Manz, cerea aprobarea pentru construirea unor haituri și stăvilare destinate transportului lemnului din exploatările forestiere ale acestuia. În anii 1810–1812, reprezentanții administrației domeniilor statului din Bucovina au organizat o încercare de transport comercial cu plute construite din lemnul pădurilor din apropierea frontierei cu Moldova. Expediția a fost compromisă în septembrie 1812 de o viitură puternică. În 1816, meșterul Michael Steier din Prisaca Dornei a întreprins o nouă expediție comercială. Dezvoltarea plutăritului a fost îngreunată de dificultățile vamale și de restricțiile comerciale dintre Imperiul Austriac, Moldova și Imperiul Otoman. În deceniile următoare, intervențiile diplomatice și administrative au contribuit la reluarea transporturilor. În 1842, întreprinzătorii Michael Steier și Gottlieb Hügel, împreună cu plutașii conduși de Peter Strochmayer, au transportat 42 de plute până la Galați, iar în anul următor au fost expediate încă 120 de plute. 1
Dezvoltarea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
Creșterea cererii de lemn pentru construcții și industrie a determinat extinderea exploatărilor forestiere și amenajarea cursurilor de apă folosite pentru transport. Pe lângă Bistrița Aurie, au fost utilizate râul Dorna și afluenții acestora, unde s-au construit haituri pentru acumularea apei. Începând din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, transportul lemnului a fost organizat la scară mai mare de societăți forestiere, printre care firma P. & C. Goetz. În colaborare cu administrația Fondului Bisericesc al Bucovinei, aceasta a investit în amenajarea albiilor, construirea haiturilor, a schelelor de expediție și a depozitelor de lemn. Plutăritul în Bucovina era reglementat prin dispoziții administrative privind construirea și conducerea plutelor, dotarea acestora, calificarea plutașilor și întreținerea amenajărilor hidrotehnice. Printre reglementările menționate se numără „Orânduiala de pădure pentru Bucovina” din 1786, regulamentul poliției fluviale din 1842, un decret al autorităților bucovinene din anii 1880 și instrucțiunile administrației pădurilor din 1898, referitoare în special la plutăritul pe Bistrița. 1
Plutăritul în prima jumătate a secolului al XX-lea
La începutul secolului al XX-lea, plutăritul constituia unul dintre principalele mijloace de transport al lemnului din bazinul Bistriței. Potrivit datelor publicate de inginerul silvic Josef Opletal, în perioada 1906–1910 volumul mediu anual al lemnului transportat pe Bistrița și afluenții săi era de aproximativ 227.500 m³, provenind atât din pădurile Bucovinei, cât și din cele ale Transilvaniei. După unirea Bucovinei cu România, în 1918, dispariția frontierei dintre Bucovina și Vechiul Regat a facilitat transportul lemnului pe cursul Bistriței. În perioada interbelică, creșterea cererii interne și externe de material lemnos a contribuit la intensificarea exploatărilor forestiere și a plutăritului. Pe afluentul Neagra Broștenilor, transportul depindea de lucrările de amenajare a albiei și de funcționarea sistemelor de stăvilare. Printre întreprinderile care utilizau plutăritul pe Bistrița Aurie în perioada interbelică se numărau societatea forestieră Goetz, firma N. & N. Klipper din Vatra Dornei, societatea Letea din Bacău și cooperativa Regna din Vatra Dornei. 1
Declinul și încetarea activității
După cel de-Al Doilea Război Mondial, exploatarea forestieră și transportul lemnului pe Bistrița au fost reorganizate. În perioada funcționării Sovromlemn, cantitățile transportate au crescut considerabil, depășind două milioane de metri cubi anual în prima parte a anilor 1950. Construirea barajului hidroenergetic de la Bicaz și formarea lacului de acumulare Izvorul Muntelui au întrerupt traseul tradițional al plutelor. Începând cu 30 iunie 1960, plutăritul comercial a încetat în aval de baraj, transportul lemnului fiind preluat treptat de mijloacele rutiere și feroviare. În amonte de lacul de acumulare, activitatea a continuat încă o perioadă, cu intensitate redusă. Pe râul Neagra Șarului s-a practicat intens până în anul 1962, încetând definitiv în 1964. Pe râul Dorna plutele au circulat până în 1965, iar pe Bistrița Aurie ultimele transporturi comerciale către Vatra Dornei sunt consemnate în noiembrie 1969. 1
Construirea plutelor
Plutele erau formate din bușteni așezați unul lângă altul și legați în formațiuni numite table. O plută obișnuită avea două până la cinci table, legate cu sârmă împletită sau cabluri. Fiecare tablă cuprindea, de regulă, între 15 și 30 de bușteni. Tabla din față era denumită buzar, cea din urmă codar, iar tablele intermediare erau cunoscute sub numele de mijlocare sau bocuri. Buștenii erau așezați cu capetele mai subțiri în direcția de înaintare, pentru a facilita deplasarea prin apă. Pe marginile tablelor se foloseau bușteni mai lungi, denumiți mărginari, care contribuiau la îndepărtarea valurilor provocate de deplasarea plutei. 1
Asamblarea plutelor se făcea în apă, în locuri special amenajate pe malurile râurilor, cu apă suficient de adâncă și liniștită. Aceste puncte erau denumite schele, iazuri sau rade. Aici, lemnul adus din exploatările forestiere era recepționat, depozitat temporar și legat în plute. O tablă cuprindea în mod obișnuit între 20 și 30 m³ de material lemnos, iar o plută avea un volum mediu de aproximativ 120 m³. În anumite situații erau construite plute de dimensiuni mult mai mari, cu până la 7 sau 13 table și volume de 400–500 m3. 1
The text above is adapted from the Wikipedia article “Plutăritul pe Bistrița”, available under the Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 licence. 1
Timber rafting on the Bistrița River is recorded in open cultural data. The structured record cited below does not describe the practice, and this entry has not yet been reviewed by a person familiar with the tradition. 2





